Artă vectorială în Photoshop

(pentru o rezoluţie mai mare click aici)

Arta vectorială este întradevăr cunoscută în zilele de azi. Oricine poate să facă artă vectorială. Nu este greu de realizat şi nu trebuie să te pricepi la desen pentru a o crea. O astfel de creaţie necesită mai mult timp şi răbdare, în special dacă vrei să creezi o artă întradevăr impresionantă.

În acest articol sper să fac lumină asupra modului de a face artă vectorială şi mai important cum să faci artă vectorială excepţională cu Adobe Photoshop.

Înainte de a te gândi cum ai putea realiza o asemenea artă, trebuie să ştii să foloseşti pen-ul (PEN TOOL). Dacă nu ştii cum să foloseşti pen-ul atunci urmează mai întâi instrucţiunile următoare (nu este greu, sincer).

Îţi sugerez să citeşti întregul tutorial înainte de a începe ...

Setarea

Mai întâi trebuie să alegi imaginea pe care ai de gând să o modifici. Asigură-te că îţi place. Eşti pe cale să te uiţi la aceasta ore întregi şi în esenţă, imaginea vectorială va fi similară cu poza aleasă. Mulţi oameni creează vectorii cântăreţilor lor preferaţi sau al actorilor ca pe un fel de tribut. Cred că aceasta este o idee bună deoarece te motivează să termini lucrul şi sa faci o treabă bună. Trebuie doar să fii atent cand selectezi imaginea…trebuie să fie o dimensiune potrivită în aşa fel încât să o poţi mări şi încă să îi observi o mulţime de detalii. Tot ce este mai mic de 600X600 de pixeli nu va ieşi conform aşteptărilor. Cu cât este mai mare este mai bună.

Deschide imaginea în Photoshop şi selectează Duplicate Layer de două ori după cum se observă în imagine.

Opreşte vizibilitatea copiei de sus printr-un click în căsuţa în care se observă un ochi.

Selectează copia din mijloc şi fă Ctrl + Shift + U

Apoi posterizează acest layer prin următoarea selecţie Image >> Adjustments >> Posterize...

Setează level-ul la aproximativ 9 şi apasă OK.

Redenumeşte acest layer în “Principala”

Paleta strat ar trebui să arate acum ca în imagine.

Layer-ul “Principala” este acolo doar ca un ghid în cazul în care te blochezi. (Personal, am găsit întotdeauna nasul ca fiind un pic dificil şi am folosit layer-ul “Principala” ca să mă ajute). Să nu cum va să îl foloseşti ca să creezi vectorul. Daca o faci, imaginea rezultată va fi “blandă”, plictisitoare şi lipsită de orice merit artistic!

Întoarce vizibilitatea ON pentru "Background copy" (printr-un click in căsuţa cu ochiul). În acest fel vei vedea doar calea şi culoarea nu va ieşi înafară.

Creează un layer nou (Ctrl + Shift + N)
Asigură-te că stă mai jos de "Background Copy"
Selectează cea mai apropiată culoare pentru piele. Selectează instrumentul PEN TOOL asigurându-te că este setat pentru a crea Forme straturi (Shape Layers)

Trasează în jurul feţei asigurându-te că ai închis calea ..

Odată ce stratul formă (shape layer) este complet mi-ar plăcea să activezi şi să dezactivezi vizibilitatea a “Background copy” doar pentru a le compara pe cele două. Paleta strat ar trebui să arate ca în imagine. Ai grijă să blochezi layerele odata ce ţi-au reuşit, în aşa fel încât să nu le muţi din greşeală.

Apoi trasează conturul părului. Ca regulă ar trebui să alegi culoarea de bază. Vei construi apoi straturi din ce in ce mai uşoare(deschise/închise – în funcţie de nuanţe) pornind de aici.

Odată ce eşti mulţumit cu şablonul creat, redenumeşte-l “par” şi blochează-l. Mie îmi place să le organizez în seturi,ca de exemplu: “setul de păr”, setul de sprâncene”, “setul mânecii”etc.

În imagine poţi vedea că am blocat toate formele principale şi mi-am organizat şabloanele.

Cam asta am avut de spus, acum nu-ţi rămâne decât să duci munca la bun sfărşit urmând indicaţiile. Sper că ţi-am fost de ajutor.

Vectors by me:1,2.

Lucruri legate de fotografie

Vignetarea
Aproape fiecare dintre noi deţine un aparat foto pe care îl foloseşte cu anumite ocazii. Chiar dacă nu ne permitem cu toţii ceva profesional, reuşim să obţinem cu orice fel de aparat efecte plăcute sau mai puţin plăcute. Mai mult ca sigur, cel puţin o data aţi avut neşansa să obţineţi o imagine ale carei colturi erau foarte întunecate. Efectul poate fi neplăcut atunci când imaginea ar trebui să abunde în detalii, corectitudine şi claritate, însă poate fi folosit şi în avantajul nostru, dând o senzaţie "retro" sau pur şi simplu atrăgând atenţia asupra zonei centrale a pozei. Totuşi, termenul nu se limitează la ideea de luminozitate, ci se extinde şi asupra saturaţiei, care şi aceasta poate scădea catre colţuri. Vignetarea este de mai multe feluri:

1.Mecanică - apare atunci când fasciculele de lumină incidentă şi reflectată sunt parţial blocate de obiecte precum seturi de mai multe filtre, extensii ale obiectivelor şi anumite parasolare necorespunzătoare. Întunecarea colţurilor poate avea o gradaţie fină sau poate fi bruscă, în funcţie de valoarea de diafragmă folosită.
2.Optică - provocată chiar de către dimensiunile diverselor lentile ce compun ansamblul optic al unui obiectiv. Se întâmplă ca elementele dinspre corpul aparatului să fie umbrite de cele aflate în faţa lor, între ele şi subiect, astfel că luminozitatea începe să scadă înspre periferie. De regulă, această problemă poate fi rezolvată închizând uşor diafragma, respectiv crescând valoarea ei numerică notată cu F.
3.Vignetare a punctelor de imagine - într-o imagine realizată cu un aparat foto digital, lumina care cade perpendicular pe senzor este receptată mult mai uşor şi puternic de către acesta, faţă de cea oblică. Din acest motiv, este posibil ca pixelii dintr-o fotografie să fie mai întinecaţi către margini. Majoritatea aparatelor foto au însă tehnologii de combatere a acestui efect.
4.Vignetare naturală - aceasta este determinată de legea propagării luminii şi nu are legătură cu unghiul de incidenţă al luminii pe obiectiv sau senzor. Din păcate, nu poate fi combătută închizând puţin diafragma, în schimb efectul ei poate fi compensat prin utilizarea unui filtru gri gradat.

Efectul de ochi roşii
Aţi păţit asta de cel puţin câteva zeci de ori, probabil, roşeaţa din ochi fiind ultimul lucru pe care l-aţi fi dorit. De obicei, problema constă în faptul că bliţul încorporat este prea apropiat de obiectivul camerei foto.Dacă doriţi să evitaţi efectul, puteţi fie renunţa la bliţ, fie folosi unul extern, menţinut la distanţă de obiectiv sau, eventual, declanşat astfel încât lumina să se reflecte din perete. Atenţie, majoritatea aparatelor foto dispun de un mod special de lucru al bliţului, prin care încearcă să prevină apariţia efectului de ochi roşii. Pe de altă parte, trebuie să ţineţi cont de faptul că, în lipsa acestui efect, ochii pot apărea deosebit de "aprinşi" - lucru valabil mai ales la animale. În plus, supuse fiind unei iluminări puternice, pupilele se contractă foarte mult, în detrimentul reprezentării subiectelor, care astfel capătă un aspect nenatural. Există multe programe de editare foto care oferă funcţii automate şi semiautomate de îndepărtare a acestui efect.

Distorsiunile
În accepţiune fotografică, distorsiunile sunt efecte optice ale obiectivelor care deformează liniile paralele dintr-o imagine. Efectul este foarte vizibil atunci cand fotografiem o foaie de matematică, având grijă ca obiectivul să fie plasat perpendicular pe planul foii. Aici distingem două tipuri de distorsiuni: de tip butoi (barrel) şi de tip pernă (pincushion). Cea de tip butoi apare la folosirea unghiurilor mari de cuprindere, în timp ce distorsiunea de tip pernă apare frecvent la folosirea zoom-ului maxim. De regulă, sunt foarte vizibile pe obiectivele zoom, din cauză că ţin de deplasarea elementelor optice faţă de diafragmă, iar în cazul acestor obiective nu pot fi corectate în întregime. Astfel, se ajunge la un compromis în urma căruia reprezentarea aproximativ corectă se va produce în intervalul focal considerat ca fiind cel mai des folosit. Bunăoară, un obiectiv zoom 18-200 mm, adică circa 11x, va crea distorsiuni de tip butoi la capătul scurt şi cuprinzător ca unghi de vedere , mergând spre normal către capătul lung, iar la folosirea zoom-ului maxim (200mm) efectul de tip pernă va deveni oşor vizibil. În general, distorsiunile ar trebui evitate în cazul portretelor (cu excepţia cazurilor în care se doreşte a fi exagerate anumite trăsături) şi mai ales în cazul fotografiei de arhitectură sau al subiectelor cu forme geometrice deosebit de clare.
Distorsiunile devin o problemă chiar mai mare în cazul panoramelor care se doresc a fi obţinute din mai multe imagini, deoarece unirea marginilor acestora va evidenţia efectele altfel tolerabile sau greu observabile. În general, pentru a evita aceste efecte, trebuie să studiaţi obiectivul aparatului cu o foaie de matematică, pentru a constata la ce distanţă focală oferă o perspectivă corectă. Efectele pot fi voite, pentru a oferi grandoare anumitor clădiri şi există aşa-numitele obiective "Fish Eye" (ochi de peşte), ce oferă o cuprindere de circa 180 de grade, cu deformări pe măsură, dar şi cu un efect fotografic interesant, pretabil uneori şi când pozaţi sportivi în acţiune.

Aberaţiile cromatice
Un alt efect - observabil în special în lumină puternică şi în cazul muchiilor contrastante, precum crengile sau frunzele unui copac pe fundalul cerului puternic luminat - este un contur colorat, de regulă mov, albastru, verde sau galben. Numit aberaţie cromatică, acesta rezultă din incapacitatea obiectivului de a focaliza corect toate culorile din imagine în acelaşi punct. Acesta rămâne un defect supărător, care, cel puţin în aparenţă, nu are întrebuinţări artistice sau care să aducă un plus estetic imaginii. Aberaţiile cromatice sunt, in general, pronunţate la distanţe focale reduse (respectiv unghiuri mari de cuprindere) şi în special atunci când diafragma este deschisă la maximum. Pe măsură ce închideţi diafragma, folosind o valoare F mare şi totodata crescând distanţa focală, veţi observa că efectul devine mai estompat. Există din fericire, multe aplicaţii cu funcţii speciale de îndepărtare a acestui defect, pe lângă soluţiile automate prezente în multe aparate.

Educaţia IT la români

Locaţia: un magazin din Suceava. La parter, alături de CD-uri, casete video, casete audio şi alte astfel de mărunţişuri, se găseşte un raion cu jocuri originale. Mă apropii să arunc o privire şi absolut întâmplător, suprind următoarea conversaţie.
Ea, o doamnă între două vârste, plinuţă, cu coc, întoarce de pe o parte pe alta un joc suficient de rapid încât să nu apuc să văd despre ce titlu e vorba, şi îl întreabă timid pe vanzator:
-Ăsta merge pe calculatorul meu?
Vânzătorul, întrerupt din lecturarea revistei de cultură generală Romania Mare, ridică privirea şi îi răspunde doct:
-Depinde, doamnă. Ce calculator aveţi?
Doamna ezită. Mă gândesc că poate îi e ruşine cu sistemul ei învechit.
-Unul destul de bun, zice. Are două hard disk-uri.
-“C” şi “D”, adaugă după o pauză de efect.
Mă surprind zâmbind. Vânzătorul pare însa să aibă răbdare.
-Nu contează hard disk-urile, doamnă, o lămureşte. Procesorul contează.
-Ahaa…se luminează doamna. Ce e ăla procesor?
M-am înecat cu guma de mestecat.Vânzatorul îmi agravează situaţia când răspunde:
-Procesorul este ansamblul compus din placa de bază şi memorie.
Aceste situaţii au fost, sunt şi vor fi adevărate. Există oameni care cred ca tăviţa CD-ROM-ului este suport pentru ceaşca de cafea. Există oameni care cred că pot să transfere internetul pe calculatorul personal. Există oameni care confundă unitatea centrală cu monitorul. Există. Pe cuvant. Personal am încetat să mai fiu sceptică în privinţa asta.
Însă din moment ce mi se întamplă destul de rar să întâlnesc astfel de persoane, am senzaţia că sunt foarte puţini. O prejudecată greşită. Sunt peste tot în jurul nostru. Ne înconjoară. Nu inţeleg, dar îşi dau cu părerea. Se bagă în seamă. Genul de oameni care atunci când te aud că te plângi de performanţa în jocuri spun: “S-ar putea să fie de la sursă. Ştiu eu pe cineva care…”. “E natural”, veţi spune. “Doar nu crezi că e necesar să ştii cum funcţionează metroul ca să mergi cu el, sau ce microprocesor are un cuptor cu microunde pentru a-ţi încălzi o pizza”. Adevărat. Însă computerele ne-au invadat viaţa mai ceva ca metroul şi cuptoarele cu microunde. De fapt, în viitorul nu foarte îndepărtat, vom avea metrou condus prin computer şi cuptoare cu microunde conectate la internet. Aşa că iertaţi-mi impertinenţa, însă am pretenţia ca atunci când vreţi sau aveţi nevoie să utilizaţi un computer, indiferent de scop, să stiţi despre ce e vorba. Lipsa cunostinţelor din domeniul calculatoarelor este o forma de analfabetism în societatea informatizată în care trăim cu toţii.
Mai am un exemplu de “baiat de cartier” care şi-a luat calculator şi apoi a învăţat de la un prieten să îl folosească. Ca un papagal, pornea PC-ul, naviga dupa memorie pană la singurul joc instalat, Virtual Pool 2 şi se juca. Într-o bună zi, când bunica lui a şters praful de pe calculator, a apăsat din greşeală comutatorul deschis/închis al monitorului. Baiatul de cartier a venit, a pornit calculatorul şi când a văzut că nu apare nimic pe ecran, a decis că aparatura s-a stricat şi nu l-a mai utilizat două săptămâni, după care l-a mutat sub birou. Caz real. Bineînţeles că nimeni nu se naşte înţelept, însă în momentul în care ai dat bani pe un sistem sau ţi-ai bătut părinţii la cap să îţi ia unul, ai putea avea măcar decenţa să înveţi să îl foloseşti, dacă nu din curiozitate personală, măcar ca să nu ajungi de râsul lumii.
Ca întotdeauna însă există şi extrema cealaltă: cei care îşi ascund ignoranţa în spatele unui limbaj cifrat care la dă un fals sentiment de superioritate sau de apartenenţă la un anumit grup. De exemplu puştii care discută în maşină în aşa fel încât să îi audă toată lumea.
-Mamă, ai văzut ce au campat ăia astăzi? Şi la ce le-a folosit când ne-am dus peste ei numai cu patru unu şi i-am făcut muci în be doi. Nişte leimări de trei lei.
-Da, mă, şi noi am avut şi lag şi pachet los, pot să zica ei ce-or vrea.Oau! Uită-te, bă, pe geam la ce carcasă are aia. Asl pls, beibi! Îmi vând Geoforsul şi mergem în discotecă diseară, pupa-te-aş pe procesor.
-Nu mai bate în geam, handicapatule, că ne daunloadează ăştia la prima!
-Taci, fraiere, că oricum coborâm la prima. Ia-o înspre uşă şi las-o pe mamaie să stea jos, că e obosită. Hai, bagă strafe, dabăl jamp, calcă pe ei, că rămânem în maşină.
Şi duşi au fost. Sii iu leităr, aligheităr.
Mie nu îmi rămâne decât să sper că atât cei ce citesc aceste cuvinte se află undeva departe de aceste categorii. Salut extremele, dar sunt dedicată celorlalţi. Oamenilor normali. Nu?

Câte ceva despre fotografie-generalităţi

Despre fotografie am auzit fiecare dintre noi.Adesea, când răsfoim o revistă, o carte, un album , avem tendinţa de a ne opri la pagina care înfăţişează o imagine deosebită, o ilustraţie diferită de celelalte.
Prin fotografie avem posibilitatea de a cunoaşte mai mult decât poate observa ochiul uman într-o fracţiune de secundă. Mulţi dintre noi avem posibilitatea de a folosi un aparat, dar nu mulţi ştim cum să îl folosim. Nu mulţi ştim când a apărut primul aparat de foto, şi cine a fost inventatorul lui. Încă de pe vremea lui Aristotel s-a ştiut cum se poate "pune" realitatea într-o cutie, este suficient să facem o gaură într-o cutie închisă ca să apară o imagine reală inversată pe fondul interior al cutiei. Se obţine astfel o aşa-numită cameră obscură. A treia contribuţie în acest domeniu a venit din partea lui John Herschel care a descris proprietăţiile hiposulfitului de sodiu, care va deveni "fixatorul" fotografiei.
De-a lungul timpului fotografia a evoluat foarte mult. Pentru îmbunataţirea în domeniul fotografiei s-a urmărit reducerea duratei de expunere,mărirea stabilităţii imprimării,simplificarea aplicării tehnicilor de fotografiat, datorită apariţiei aparatelor de fotografiat din ce în ce mai mici şi mai ieftine, a substanţelor chimice de developare şi stabilizare a peliculei sensibile negative sau a suportului de carton pentru pozitive gata preparate de laboratoare specializate.Ideea de fotografie color a fost gândită înca de la apariţia primei fotografii.Prima fotografie cu culori permanente a fost făcută în 1861 de către fizicianul James Clerk Maxwell. Fotografia tradiţională, cea creată prin developare a constituit o piedică pentru fotografii ce lucrau departe de sediu, aşadar a apărut fotografia digitală.
La ora actuală, aparatele digitale le-au depăşit ca număr pe cele tradiţionale, fiind răspândite pe tot globul. Aparatele tradiţionale continuă să fie folosite de catre artiştii fotografici talentaţi şi unii amatori care doresc să profite de posibilităţile lor multiple.